Raeka
Rudyard Kipling spunea: Cuvintul poate fi cel mai puternic drog folosit de omenire! Pentru politicieni, pentru cei care ne conduc, insa cand vine vorba de relatiile comune, zilnice, in unele cazuri, ceeace’ti transmite interlocutorul e un fel de yada, yada, yada (Seinfeld, nu!? 
). E o muzica de fundal potrivita tocmai bine pentru gandurile care’ti alearga prin capsor’!
Oamenii pentru mine, se impart in doua mari categorii:
Cei din categoria faptelor, pe care’i indragesc si ii apreciez. Acestia sunt cei care se bazeaza pe ceea ce fac, sustinand faptele cu vorbe. Asta ar fi combinatia perfecta. Ca si constanta in comportamentul lor, faptele sunt cele care’i definesc. Vorba aceea: faptele vorbesc de la sine. Comunicarea verbala a trairilor interioare este deasemenea foarte importanta. Dar nu voi dezvolta acest subiect. Acum simt nevoia sa scriu despre:
Spre deosebire de “oamenii faptelor”, cei din categoria “cuvintelor”, imi displac total si incerc cat de mult pot sa ii evit. Sunt cei care in momentul in care spun ceva, o fac doar pentru a’i arata interlocutorului ca ei sunt interesati, ca le pasa. E un fel meschin de a il manipula pe celalalt. Poate fi o manipulare inofensiva, daca pot spune asa, pentru ca singurul scop pe care vor sa’l atinga e sa’si vanda imaginea intr’o maniera cat mai ieftina si mai la indemana, sa transmita un mesaj fictiv. Astfel le creste stima de sine si astfel isi construiesc tot felul de relatii, una mai lipsita de esenta decat cealalta. Totul e in functie de interes si de moment.
Aceste persoane intreaba, pretind ca sunt interesate, oricand te’ar ajuta, doar o vorba sa le spui! Insa cand ai nevoie de ele, nu sunt! Cel mult dau un telefon, sau daca te intalnesti intamplator vin cu replici de genul:
“Mai traiesti!? Un telefon n\ai mai dat si tu!” – traducere: Nu ma intereseaza soarta ta, dar tre’ sa’ti arat contrariul asa ca tu esti de vina ca nu ai mai dat nici un semn, desi si eu puteam sa fac acelasi lucru, dar am mai mult tupeu!
“Vaaai…Am auzit ca ai nu’s ce problema. Sunt aici pentru tine. Te pot ajuta cu ceva!?” Traducere: Te intreb, ca un om cumsecade ce sunt, dar nu cumva sa indraznesti sa te gandesti ca se va concretiza cumva ce’ti spun acum! Prin vorbe iti spun ca sunt aici, iar prin fapte iti arat ca sunt acolo!
“Ce faci!?” – in multe cazuri e doar o forma de salut, caci nimeni nu mai are timp de raspuns. Tot in aceasta categorie intra cei care pun intrebari intr’un anumit context, fara a asculta raspunsul, fara a fi interesati cu adevarat, dar o fac pentru a se arata preocupati de subiectul in cauza, caci subiectul respectiv are legatura cu persoana careia ii adresezi intrebarea, cu relatia ale carei aparente trebuie sa le salvezi sau sa le mentii pe linia de plutire.
Ce anume ne’a dezumanizat!? Ritmul asta alert al vietii, lupta asta grea pentru atingerea scopurilor!? Drumul anevoios pe care suntem nevoiti sa inaintam majoritatea dintre noi!? Micile si marile caderi care au lasat urme adanci, transformate toate intr’un concept de “da mai departe” …nu stiu! Unii intra pe pilot automat si in timpul in care sunt cu persoanele dragi, se mai trezesc din cand in cand, dar nu o fac pentru mult timp caci folosesc doar 10% din atentia pe care in mod normal ar trebui sa o indrepte asupra persoanei dragi (iubita, mama, frate, prieten s.a.m.d)
Pe final, trebuie sa mentionez si o a treia categorie (pentru a termina intr’o nota optimista). E cam idealistica, asa ca nu voi spune decat esentialul: exista cei care au un echilibru foarte sanatos, o imbinare perfecta intre fapte si vorbe, asa cum intalnesti in unele cupluri de indragostiti, la inceputul relatiei lor, cand nu le pasa decat de celalalt si cand simt ca tot ce trebuie sa faca, e sa transmita persoanei iubite, pe orice cale posibila, ca este cea mai importanta fiinta din viata ei/lui.
Concluzie: Cuvantul este umbra faptei! Asa ar trebui sa fie firesc! Ar trebui sa existe o stransa legatura intre fapte si cuvinte!
Raeka
