Eternul sot – Dostoievski duminică, Iul 13 2008

Imaginea sotului...etern!

Am terminat intr-un final aceasta povestire. Nu mi-a placut prea mult. Am terminat-o doar pentru a o termina. Dar cine stie, poate nu sunt eu la nivelul potrivit pentru a il gusta pe Dostoievski..himm!
La prima vedere, acţiunea lasă de dorit, oricât de mult ar încerca editura să îi demonstreze calităţile de bestseller caracterizat prin “adevăr, iubire şi soartă”.
Primul personaj care apare la rampă este Velceaninov, un adevărat Don Juan în vremea tinereţii, un personaj dilematic, principala cauză a nefericirii sale fiind ipohondria: “Să admitem că sunt un ipohondru, şi fac din ţânţar armăsar…”. Om fără pasiuni şi fără prieteni, Velceaninov îşi consumă întreaga energie pentru câştigarea unui proces alături de avocatul său incompetent, dar, fireşte, bine plătit.
Monotonia lui Velceaninov îi este spulberată de apariţia unui “armăsar cu doliu la pălărie”, Trusoţki. Velceaninov trece prin anumite stări contradictorii privind prezenţa lui Trusoţki.
La început el trăieşte un fel aparte de antipatie pentru Trusotki. Simţurile sunt amplificate la maximum, senzaţiile sunt de o intensitate vecină cu indignarea: “Să-l ia dracu’! (…) Canalia, nu cumva mă spionează?! (…) Iar m-apucă! Iar mă gîndesc la el! Ce dracu’ oi fi avînd cu privirea lui? Te pomeneşti că n-am să mai pot trăi fără acest ticălos!”. În faza a doua apar remuşcările: “Şi în definitiv de ce îl fac canalie? Poate-i un om foarte cumsecade. N-are, ce-i drept, o figură plăcută, deşi nu găseşti nimic urât în ea”.
Dupa cateva pagini ne dam seama ca cei doi s-au cunoscut in urma cu 9 ani, in orasul T.
Pavel Pavlovici Trusoţki, soţul înşelat al defunctei Nataliei Vasilievna şi tatăl Lizei, se reintalneste cu amantul răposatei şi tatăl biologic al Lizei, Alexei Ivanovici Velceaninov.
Pavel Pavlovici apare in peisaj pentru a incerca sa se razbune pe fostul amant, tentativa nereusita care il duce din nou in starea sa normala, aceea de SOT ETERN.

Raeka