Zilele trecute a avut loc interventia pentru montarea umbrelutei. Datorita faptului ca inainte de operatie mi’am pus tot felul de intrebari si pentru ca majoritatea informatiilor le’am cules de pe net (doctorii spunandu’mi doar fragmente din tot procesul), m’am gandit ca ar fi bine sa impartasesc si altora detaliile legate de aceasta operatie. Nestiinta si Incertitudinea amplifica intotdeauna frica.

Asadar, sa incep cu inceputul:
De fapt, inceputul inceputului a fost aici. Joia trecuta m’am dus la Militar pentru internare. D’na asistenta sefa, nervoasa si irascibila asa cum ii sta bine unei persoane importante (motivul fiind lipsa paturilor), m’a pus sa citesc si sa semnez declaratia aceea in care se spune ca ai fost informat in legatura cu interventia, riscurile, etc. Oricum n’am apucat sa o citesc pe toata, caci a venit si mi’a luat’o din mana, eu incercand sa’i spun ca n’am terminat, ea mi’a aratat locul pt semnatura si data, spunand ca e suficient. Cat am stat la ea in birou, mi’am dat seama ca si ei au o organizare de nota 10, ca mai peste tot de altfel.
Ajung in salon, unde erau vreo 5 doamne, care cum m’au vazut s’au mirat de tineretea mea ) si m’au luat la intrebari spunandu’mi ca e o interventie usoara, nedureroasa, etc. Una dintre ele a insistat sa le acopere relatandu’mi cazul unei fete care a fost internata tot pt montarea unei umbrelute, dar a ajuns la terapie intensiva, dupa o operatie pe cord deschis, pentru ca umbreluta nu se fixase cum trebuie. In secunda 2 capul meu vajaia din cauza gandurilor numeroase. In primul rand nu stiam ce e in capul acelei femei, am ajuns mai tarziu la concluzia ca nu era nimic. N’avea de ce sa fie rautate, doar PROSTIE. In fine, ideea e ca mi’a dat un curaj demn de un EMO:)) ca tot ma fascineaza pe mine copilasii astia.

Pe langa faptul ca am stat in niste conditii de igiena demne de un mare spital bucurestean (desi m’am interesat de existenta unei rezerve platite, n’am reusit nimic, caci raspunsul pe care l’am primit a fost: “Dar unde va credeti, in filme!!?? ” No comment aici!
, nici interventia nu a avut loc in prima zi.
Vreau sa trec peste amanuntele care nu intereseaza direct pe cei care au aceeasi problema cu mine si sa ajung la operatia propriu zisa.

Este vorba despre montarea unui dispozitiv in forma de umbreluta pentru corectarea unei malformatii congenitale ale inimii. Diagnosticul meu fiind: DSA (defect septal atrial) de tip ostium secundum.
Doctorul care mi’a facut investigatia transesofagiana a spus ca defectul meu (gaura) este de 2 cm.
Interventia (efectuata sub efectul anesteziei locale) consta in introducerea “umbrelutei” inchise prin vena de la picior (sub ghidaj radioscopic) pana in spatele defectului si apoi deschiderea ei pentru a acoperi orificiul peretelui ce desparte camerele inimii. In momentul in care umbreluta era in locul cu pricina, dna. doctorita mi’a spus ca aceasta dimensiune este prea mica. Celalalt cardiolog a recomandat una de 19 mm, ea si’a luat masuri de precautie si a comandat una de 24mm, dar si aceasta a fost prea mica. Asa ca pentru a fi sigura si a nu avea probleme mai tarziu, a hotarat sa comande alta umbreluta mai mare – de 28mm- gaura mea fiind reala de aprope 3 cm. Pe externarea din spital scrie: esuarea implantului Amplatzer Ce sa zic, e bine ca a esuat asa si nu ca in cazul acelei nefericite fete.

Date mai complete despre interventie / umbreluta puteti gasi aici si aici.

Am simtit cand plimba firele alea lungi prin mine, am simtit si putina usturime plus caldura in zona inciziei, dar cel mai greu mi’a fost datorita sincopelor mele si a fricii ( a emotivitatii mari) atunci cand simteam obiectul strain in corpul meu. Mie mi’a fost rau pana si de la branula (de la ea am avut frisoane, dureri, stari de nervozitate si insomnii care au disparut datorita calmantelor, caci altfel as fi smuls’o si mai multe nu), care e un obiect strain in mana, dar macar nu se plimba prin corpul meu . Celelalte doamne n’au avut absolut nimic, poate doar o usturime, asa ca se dovedeste inca o data ca stau prost cu toleranta obiectelor straine pe sau in corpul meu.
Revenind la momentul de pe masa de operatie, sincopa era cat pe ce sa se declanseze, dar a fost bine pentru ca eram monitorizata, totul era sub control. Mi’au administrat un medicament care imediat a facut ca inima mea sa alerge (ca sa o citez pe doctorita) apoi a putut continua operatiunea. Daca ar fi fost nevoie imi puneau si masca de oxigen, dar imi revenisem pentru ca am lucrat fooooaaarte mult cu mine: m’am autosugestionat si am incercat pe cat am putut sa’mi concentrez atentia pe ganduri frumoase, pe fundalul muzicii. Am evadat putin din acea incapere, cu puterea gandului evident. E pentru prima oara cand mi’am testat rezistenta in felul acesta. Per total am reusit, dar sincopele chiar n’am cum sa le controlez eu, trebuie ajutor specializat.
D’na doctorita a fost foarte draguta cu mine, calda, umana si nu in ultimul rand admir profesionalismul ei. Tinand cont ca e singura doctorita din tara care face aceasta interventie (cel putin asa am auzit/citit), ca nu a aparut de mult timp in Romania (pana acum se rezolva prin operatie pe cord deschis) si ca in general accepta doar copii, pot sa ma consider norocoasa, chiar daca inca nu am rezolvat problema.

Au ramas senzatiile neplacute din interiorul meu. Simt din cand in cand o strangere in inima si uneori parca imi simt venele. E ceva ce nu pot explica… Sunt obosita psihic, dar pana data viitoare imi va trece.

Au fost niste zile urate, care m’au facut sa apreciez si mai mult zilele frumoase, cu tot ce tine de ce e bun in viata. Sper sa pot de acum inainte sa indepartez mai eficient lucrurile ce’mi fac rau si sa le simt pe cele bune ca si cum le’as simti/vedea/auzi pentru prima oara. Dar despre ce am invatat eu din aceasta experienta, mai pe larg, in alt post. Cel mai probabil dupa ce umbreluta va fi in inima mea (n’am spus dupa ce va face parte din mine, caci acoperirea ei cu tesut se face intr’o perioada care variaza de la 3 la 6 luni dupa interventie.

Raeka